Skip to content

Moartea si reinvierea unui sat parasit

06/02/2013

PASUNILE  RAIULUI

Muntii Sureanu, salasul dacilor si al ultimelor sate de munte / Foto: Parintele Pantelimon Susnea

E de ajuns o harta. O harta ca oricare alta, care sa va arate drumul spre Orastie. Din oras, n-aveti altceva de facut decat sa va indreptati catre Sibisel, iar apoi sa va incredeti in drumul forestier serpuit si in indicatoarele care va vor scoate sus, la lumina, deasupra lumii, acolo unde a inceput si a ramas totul: Magureni. Raiul e aici. A fost intotdeauna. Hartile noi nu mai pomenesc de locul asta, de vreme ce oamenii l-au parasit de ani buni. Dar nu de astfel de harti veti mai avea nevoie acum, ci de altele, nevazute. Si nu va va fi greu sa credeti in ele, atat timp cat cel mai de pret martor va va fi aproape: bucuria.
Citește mai mult…

Mor stanele traditionale

07/01/2013

Daniel Iancu - "Mor stanele traditionale. Ciobanii nu mai suie cu oile in munti"

Daniel Iancu- Muzeograf la Muzeul de Etnografie din Orastie –

Nimic din ce reprezenta odinioara mandria de roman nu mai pretuieste astazi mare lucru. Valorile trecutului sunt inlocuite de un „materialism brutal”, cum ar spune Eminescu. Stim ce se intampla cu monumentele din orase, cu cetatile dacice, cu castrele romane, cu bisericile si celelalte constructii medievale. Si, de parca n-ar fi suficiente distrugerile „la vedere”, aflam ca si in profunzimile spatiului mioritic, in creierii muntilor, se petrec aceleasi nenorociri: dispar stanele traditionale, „casele de rugaciune” ale pastorului roman dintotdeauna, „sangele si averea” a sute de generatii. Doctorandul Daniel Iancu, muzeograf la Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Orastie, a cercetat muntii dacici Sureanu si s-a intors cu ochii „arsi” de distrugerile intalnite.

Citește mai mult…

Pr. Mihai Ciuhat

07/01/2013

Pentru a ajunge in oricare dintre ele, iti trebuie vointa si o masina buna de teren, sau macar o caruta trasa de cai vanjosi. Taiate in munte, drumurile sunt facute mai degraba pentru catari de povara: abrupte, inguste, mocirloase, marginite de prapastii adanci.
Cam 120 de familii, adica vreo 400 de suflete, mai traiesc acolo, la marginea lumii, sub mana Maicii Domnului, cultivand un pamant plin de relicve dacice si ingrijind nesfarsite turme de oi si cirezi de vaci. Nu sunt bogati, nu sunt nici de tot saraci, ci doar singuri si uitati. Ultimii supravietuitori ai unei lumi dupa care nu mai urmeaza nimic. Izolati in casele lor risipite pe varf de munte, muncesc pana cad in branci si imbatranesc devreme, traindu-si vietile cu un fel de resemnare buna, ca asa le-au fost date de Dumnezeu. Credinciosi, desi plini de superstitii mostenite direct de la stramosii lor, isi tin mortii in iarba din curtea casei, sub cruci albastre, pictate cu ingeri si flori. Mersul la biserica e un drum aproape initiatic pentru cei din Ursici, de pilda, vreo 18 km de povarnis, ce trebuie strabatuti cu piciorul, pentru ca pe atata amar de pajisti si poieni nu sunt decat doua biserici: la Luncani si la Tarsa. La oricare ar merge, fac doua ore la coborare si patru ore la intoarcerea acasa. Ai tineri se descurca, dar batranii vin la biserica doar in marile sarbatori. In rest, parintele Mihai Ciuhat urca la ei sus, pe culme, sa-i spovedeasca, de cate ori au trebuinta, sa-i impartaseasca pe patul de moarte, sa le faca sfestania casei ori cate o slujba pentru sanatatea animalelor. Preot tanar, el strabate la pas, apostoleste, zecile de kilometri, cu un rucsac in spate, in care-si tine reverenda, potcapul, patrafirul, o cruce, o icoana si ce-i mai trebuie. Cand ajunge la cel care are nevoie, abia isi trage sufletul de oboseala, dar nici atunci nu i se sterge de pe chip seninatatea aceea a omului care stie ca-l are cu el pe Domnul. Este preot la Luncani si Tarsa de trei ani si nu se gandeste sa plece, desi parohia aceasta este una de tranzit, de multa vreme. Nici un preot nu rezista mai mult de cativa ani. Dar parintele Mihai are doar 33 de ani si tinteste spre sfintenie.

Citește mai mult…

In Tara dacilor, printre nori: Prihodiste

05/01/2013

In Tara dacilor, printre nori: PrihodisteTarsa. Joia painii
Vine incet, pe drumul parca aerian ce taie platoul inalt al Luncanilor, tinand c-o mana de sfoara un magarus cenusiu, iar cu cealalta, o nuia subtire, cu care atinge uneori din mers, ca-n joaca, praful fierbinte dinaintea pasilor ei. Singura, intre toti muntii astia colosali, pe drum, tot mai departe…
E imbracata frumos, ca de sarbatoare, c-o camasa de-un alb imaculat si o naframa ce-i strange parul argintiu, bine intins pe spate. Ca o regina a muntilor calca Maria Adamescu, in varsta de 72 de ani, singura prin vipia verii, ce a urcat pana si pe crestele astea albastrii ale Sureanului. Priveste drept inainte cu semetie, fara a-si intoarce capul spre masina cea mare de teren ce se apropie incet, in spatele ei, de parca nici nu ne-ar fi observat sau n-ar fi vrut sa ne bage in seama. Pe un platou pustiu din inaltimi: o femeie firava, cu un magarus, langa o masina uriasa, albastra. Masina merge incet, in spatele femeii. Atat. Trei siluete deasupra lumii. In rest, imprejur, sunt doar largi prapastii. Citește mai mult…

Ursici, calatorie spre tara de dincolo

05/01/2013

Ursici, calatorie spre tara de dincolo

Ursici, calatorie spre tara de dincolo

Intotdeauna va fi asa: un drum, un drum de asfalt care sa te poarte de-a lungul unor campuri, sate si orase razlete, un drum peste care va ninge, staruitor si incet, ca in toate povestile pe care le-ai citit vreodata.
Citește mai mult…

Pledoarie pentru Valeria

04/01/2013

Pledoarie pentru Valeria

De trei ori am stat fata in fata cu Valeria. Si m-a biruit. Am intrat in ceva din care n-am mai avut scapare.

Era ca si cum ai fi dat, deodata, de-o vana de piatra dura sau de un suvoi care te ia pe sus. Stii asta pe loc. Valeria Rimbetea e o femeie simpla, din Luncani. Platforma Luncanilor, din Muntii Orastiei, Sureanu, in coasta de Retezat. Tara dacilor: Piatra Rosie, Cioclovina, Pestera Seaca, e cotrobaita si astazi pentru comorile lui Decebal. Se spune ca regele ar fi zagazuit firul apei din coridoarele subterane, si-ar fi ingropat bogatiile si ar fi dat drumul torentului inapoi. Oricum, s-au descoperit aici coliere cu clopotei de bronz – „tutuli”, margele in romburi de aur – „fusaiole”, chihlimbare, perle de aur. Povestindu-mi, Valeria rade incet. Rade fara sunet. A deprins toate numele rostite de arheologi.
De maritat, s-a maritat in alt cuib al Luncanilor, in Ursici, sat fara lumina electrica si acum. Drumul s-a taiat, totusi, in cele din urma, drum de car si masina, peste poteca de altadata, pe care urca si Valeria, cu caii incarcati de desagi. Doar de sarbatori si duminica, mai cobora Valeria pe drumul cel vechi. In multe din satele cu case rasfirate pe padinele si culmile largi ale Luncanilor, in Cioclovina, Ursici, Alunu, Prihodiste, nu sunt biserici, si atunci oamenii coboara in Bosorod sau in Luncani Vale. La fiece sarbatoare, in fiece duminica. Asa am cunoscut-o pe Valeria.
Citește mai mult…

Nemuritorii din muntii dacilor

04/01/2013

Nemuritorii din muntii dacilorBosorod, satul in care s-au scoborat luncanenii

* In muntii vechilor daci din tinutul Hunedoarei traieste o semintie speciala de oameni vigurosi, toti nonagenari, care au capacitatea de a-si „controla” moartea. De multe generatii, ei reusesc sa isi „simta”si sa isi prevesteasca, cu multa vreme inainte, ziua si chiar ora inaltarii la cer *
Citește mai mult…