Skip to content

Comori si cetati

Harti ale comorilor dacice

In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.

Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii de comori. Cautatorii stiu acum cu exactitate unde sa caute, problema este ca e ilegal, unele locuri fiind zone declarate site arheologic.

Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.
Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.

Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie. Geodezul cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.

Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei. „La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, a spus cercetatorul.

Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructi cu o vechime mult mai mare decat cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.
„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine un muzeograf din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.

Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza? Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea ma mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate in prezent au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?

sursa: http://hartacomorii.blogspot.ro/2010/11/hartile-comorilor-dacice-din-zona.html

In raiul regilor daci: Sarmisegetuza

Gaurile Negre Ale Istoriei.

“Sarmisegetuza”: un cuvant pe care unii nu l-au auzit niciodata. Altii l-au auzit, dar nu stiu ce inseamna. Nu multi reusesc sa-l pronunte corect. Unii stiu ca e vorba de o cetate, desigur romana. Cativa stiu ca, in realitate, e vorba de doua cetati cu acelasi nume: una dacica si una romana. Si dintre acesti cativa, foarte putini au ajuns sa o vada pe prima, adevarata Sarmisegetuza, capitala regilor daci. Ea se afla in Muntii Orastiei, abandonata de istorici, jefuita de cautatorii de aur

Sora din munte si sora de la oras

Sarmisegetuza adevarata, capitala regilor daci, este o cetate aflata in Muntii Orastiei. Soarta cea vicleana a facut sa se intemeieze o a doua Sarmisegetuza, de data aceasta romana, care astazi are parte de o faima mai mare decat cea dacica. Colonia romana se afla aproape de fosta capitala devastata a dacilor. Numita in vremea lui Traian – “Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica” si primind, abia mai taziu, sub Hadrian, numele dacic de Sarmisegetuza, asezarea a functionat fara voie ca agent de diversiune. Cei mai multi dintre cei care au ajuns in tara Hategului, la Sarmisegetuza romana (se afla in campie, la vreo 60 km distanta de cetatea montana a regilor daci), au socotit ca se afla la capat de drum. Dar adevarata cale abia acolo incepe. Cei ce raman la sora vitrega a Sarmisegetuzei din munte nu mai apuca sa deschida cufarul surorii celei bune. Ulpia este o colonie romana ca multe alte sute din intreaga lume cucerita de romani, cea mai grandioasa din provincia Dacia, dar intru nimic unica, intre orasele romane. In vreme ce ea, sora de la oras, umple lapidariile si muzeele si sporovaie cu sutele de turisti veniti cu autocarele sa o vada, sora de la munte ramane tacuta sub valul ei de mister. Departe de ochiul pervertitor al civilizatiei, intr-un turn de fildes zidit de munti-pavaza si de fagi adumbritori, Sarmisegetuza dacica nu se lasa usor ajunsa din urma. De la Orastie la Costesti, drumul asfaltat serpuieste printre dealuri din ce in ce mai stranse si se opreste brusc, dincolo de “poarta cu daci”. De aici incolo e doar drum forestier framantat de hartoape si sfasiat de torenti, iar pana la Sarmisegetuza, mai sunt 20 de kilometri, pe care o masina obisnuita nu-i poate strabate. Unii se opresc din drumul lor aici, descurajati. Altii abandoneaza la jumatatea drumului. Pana si timpul se opreste aici si, odata cu el, se opreste istoria insasi.
Sarmisegetuza Regia, cea regala, cea din munti, cea de la Gradistea Muncelului, cea de la poalele muntelui Godeanu, cea cucerita de romani si facuta una cu pamantul, ca sa nu mai ramana piatra peste piatra din nici un templu, ca sa nu mai ramana os peste os din nici un preot dac, Sarmisegetuza a existat dinainte ca Burebista sa-si fi stabilit capitala acolo. Regele get, venit probabil din campie, pregatit si sprijinit de marele initiat Deceneu, venea in munti pentru a pregati unificarea triburilor de daci si geti sub o singura inima. Indelungata sa domnie a fost curmata de un complot, in acelasi an in care si Cezar a fost ucis. In acest rastimp, Sarmisegetuza a devenit capitala pe care Decebal o va duce, mai tarziu, pe culmile stralucirii, apoi romanii pe cele ale ruinii. Intregul munte a fost modelat. Zeci de terase au imblanzit coamele salbatice printr-un efort urias, greu de calculat, starnind admiratia istoricului Dio Cassius, care spunea ca dacii si-au zidit muntii. In jurul Sarmisegetuzei, in cercuri concentrice, o multime de alte cetati strajuiau accesul spre capitala, intr-un sistem de fortificatii unic in antichitate: Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Fetele Albe, Capalna… Toata aceasta munca avea sa serveasca, dupa opinia “specialistilor”, apararii strasnice a unor ziduri intre care nu se afla nimic si dincolo de care se aflau niste temple. Aceasta este Sarmisegetuza, in reconstituirea lor naiva sau poate tendentioasa. Un semet si sfidator nonsens. Sau, poate, un nepatruns mister…

Omul locului

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaAccesul in cetate, pe poarta de est

La Sarmisegetuza Regia se poate ajunge in patru feluri: fie pe jos, dar fara sanse de intoarcere in aceeasi zi; fie cu o masina de teren si cu mult curaj, mai ales pentru cei care nu cunosc salbaticia drumului; fie cu unul dintre camioanele care urca zilnic dupa lemne; fie cu… Nunu. Eu am avut sansa ultimei variante. Nunu, pe numele din buletin Vladimir Brilinsky, apartine Sarmisegetuzei. El nu este decat o alta piatra dintr-un sanctuar. Fiu de inginer silvic, cu o fire navalnica si semeata, a crescut acolo, impregnat de sfintenia locului, de bucuria fara margini pe care ti-o da frumusetea naturii, dar si de durerea samavolniciilor care se succed de sute de ani, ca un blestem, in cetatea dacica. Acum e ziarist, redactor-sef la revista “Dacia Magazin”. A ridicat glasul cand buldozerele au intrat intre sanctuare, tavalindu-ne istoria. Apoi a protestat cand arheologii si-au instalat corturile in zona sacra si si-au intins rufele pe stalpii templelor. A strans in saci gunoaiele menajere, pe care aceiasi arheologi le ingropasera in incinta sacra, si le-a pus la usile oficialitatilor. A protestat din nou, cand arheologii au ridicat o cabana cu brau de piatra desprinsa din zidurile si templele dacice. Si este coplesit de tristete cand asista neputincios cum padurile dacilor sunt doborate fara judecata. E revoltat ca Sarmisegetuza inca nu are o monografie, dupa aproape un secol de sapaturi arheologice. Ca in fiecare an, raportul de sapatura este de doar doua-trei pagini. Ca nu se sapa mai mult de trei saptamani pe an. Ca la doi pasi de sapatura arheologilor, care nu gasesc decat cioburi si cuie, cautatorii de comori dezgroapa mii de monede de aur si bijuterii dacice fara egal in lumea asta, care iau calea pribegiei. Calauza benevola, pe drumul cel potrivnic, pe care numai el stie sa-l imblanzeasca, povesteste cu pasiune, cat de frumoasa si cat de ranita e Sarmisegetuza. “Cand eram copil, mergeam in fiecare zi la cetate, cu sora mea. Ne urcam in trenuletul care transporta lemne si urcam la Gradiste, unde ne jucam de-a regele si sora lui – Decebal si Andrada. De atunci si pana acum am urcat la cetate de sute de ori si am dus cu mine mai mult de o mie de oameni. Daca nu urc intr-o saptamana, in cealalta saptamana urc de doua ori. De la moartea ultimului preot dac al Sarmisegetuzei si pana astazi, nu cred ca cineva a mai pasit de-atatea ori pe drumul sacru, poate cu exceptia paznicului cetatii. Si nici nu cred ca cineva sa mai fi iubit vreodata Sarmisegetuza atat de mult.

Poiana cu zei

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaVladimir Brilinsky

Drumul de la Costesti pana la Gura Vaii Albe este rupt, in cateva locuri, de torenti. Masina strabate cei 20 de kilometri ca intr-un dans salbatic, ritualic. Razvratirea si durerea din povestea lui Nunu par sa adanceasca hartoapele din drum. “Oamenii care au lucrat cu Daicoviciu al batran, mosi in varsta de 80, 90, 100 de ani, mai povestesc si astazi ca academicianul frigea miei pe altarul dacilor, pe Soarele de andezit. Punea cate un fag din cei mari sa arda pe altar, dadea jarul cu poca la o parte si arunca miei acolo, care se frigeau… Dar despre sabia de aur descoperita de Maria Trufas din Cucuis ati auzit? Inca mai traieste femeia. I-a dat-o istoricului, dar nimeni nu mai stie ce s-a intamplat cu ea. Dar de galeata cu bani, descoperita de un taran si data lui Hadrian Daicoviciu?” Varful Godeanu se zareste doar pentru o clipa, si numai intr-o anumita parte a drumului. “Godeanu este Kogaionul, muntele sfant al dacilor. Iar Valea Godeanului, apa sfanta.” Reusesc sa-l vad: un varf trist si gol, de pe care nu a fost iertat nici macar un fag: toti au fost secerati.
Ploaia care a spalat cerul diminetii s-a domolit, iar pamantul cald musteste de ceturi. Un sfarsit de toamna ca-n povestile cu duhuri si stime. Intram in ceata deasa a padurii, ca in suflarea calda a unui zeu primordial, de la facerea lumii. Stravechiul drum pavat luceste precum o piele uda de sarpe. Tacerea care ne insoteste devine tot mai vie. Incinta sacra izbucneste brusc, dincolo de poarta, ca o oda a bucuriei: am intrat in poiana cu zei. Un spatiu bogat si darnic, ca o oglinda a universului, insa a unui univers inca nenascut, desi in timpii nostri pare mort demult.

Ranile Sarmisegetuzei

Cand Vladimir Brilinsky incepe sa vorbeasca, cuvintele lui imprastie valatucii de ceata. “Arheologii se tot cearta pe interpretari, pe semnificatiile pietrelor. Nu cred ca asta este important acum. Nu trebuie sa ne cheltuim energia pentru a descifra semnificatia asezarii acestor pietre. Trebuie sa ne dedicam toata energia pentru a spune tuturor ca Sarmisegetuza Regia este unica in lume. Castre si amfiteatre romane sunt cu sutele in lume. Dar un ansamblu ca cel din Muntii Surianului nu

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaVas de andezit

mai exista nicaieri. Important e ca lumea sa afle ca Sarmisegetuza exista.”
Tocmai zaresc panoul cel nou cu planul cetatii. Inainte era un panou ruginit, scris si in engleza, dar arheologii au socotit ca turistii straini nu au nevoie de lamuriri, deci cel nou este doar in romana. Coboram pe terasa a Xi-a, unde se desfasoara un curcubeu de sanctuare. “Aici era rotonda de andezit. O roata mare de piatra, formata din 8 piese ca niste segmente de cerc, care pe interior aveau zimti dispusi la distante egale. Un fel de roata dintata, un mecanism misterios. Arheologii au scos pietrele de la locul lor si le-au aruncat in tufele de la marginea incintei sacre. Nu le placea ideea unui mecanism atat de avansat la daci. Sau nu-l pricepeau. Ba mai mult, i-au invatat si pe discipolii lor ca aceste incizii sunt rezultatul rangilor romanilor care au venit sa distruga spiritualitatea dacilor… Cata “precizie” puteau avea romanii astia, cand trebuiau sa distruga!” Astazi, nimeni nu mai vorbeste de acest ansamblu. “Marele sanctuar rotund, care dupa unii ar fi un calendar, este emblema Sarmisegetuzei. Dar este o emblema falsa, caci el nu a aratat asa in original. Ce se vede acum este pur si simplu rodul fanteziei regizorului Gheorghe Vitanidis, cand a turnat filmul “Burebista”. Asa i s-a parut lui ca arata mai bine. Reconstructia nu are nici un suport real, stiintific. Locul stalpilor este respectat, dar forma si inaltimea lor sunt doar fantezii tolerate de catre lumea stiintifica.”
Sub ramurile descarnate ale fagilor, marele sanctuar isi pazeste taina asemenea unui Sfinx. Ceturile se destrama domol, iar pe sirurile de pietre care formeaza marele calendar strafulgera, din cand in cand, petele aurii ale unei salamandre de foc. “Templul mare de calcar al lui Burebista a fost distrus in vremea lui Ceausescu. A fost ideea Suzanei Gadea, ministrul culturii si educatiei socialiste din acea vreme, care dorea sa cosmetizeze cetatea in vederea unei posibile vizite a “tovarasului”. Au fost scoase plintele originale de calcar care nu aveau un aspect “comercial”, si aruncate in vale. S-a turnat o placa de beton, iar intentia culturnicilor de atunci era de a inlocui vechile plinte cu unele prefabricate la Barca. Ceausescu nu a mai venit, iar acele replici din beton au ramas in incinta sacra, marturie a imbecilitatii cu care a fost tratata in acea perioada istoria noastra. In anul 2000, dupa multe scandaluri si interventii, s-au gasit bani pentru ca plintele originale sa fie recuperate si puse la locul lor, chiar daca amplasarea lor a fost facuta intr-un mod dezastruos.”
Scara monumentala a templului, din care s-au gasit mai multe trepte, zace acoperita de brusturi si urzici, intr-o paragina dureroasa. Aruncata intr-o margine de terasa, sub un frunzis des si acoperita de muschi, zace o alta plinta misterioasa. “Plinta asta are sapte orificii cu diametre si adancimi crescatoare intr-o progresie aritmetica perfecta. Si despre gaurile astea zic arheologii ca-s facute cu ranga, de romani. Stateau romanii sa calculeze exact distanta intre gauri si adancimea lor atunci cand

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaMarele templu de calcar

distrugeau?” Mai spre mijlocul poienii, se afla ramasitele unui vas de andezit, plin cu apa de ploaie, in care misuna mormoloci de broasca. “Un cercetator englez care a vizitat Sarmisegetuza spunea ca si la Stonehenge exista asa ceva si ca este vorba de un astrolab stravechi. Vasul se umplea cu apa, si noaptea se urmarea pozitia stelelor care se oglindeau in el. Arheologii de azi sustin ca e vorba de un vas de cult, folosit la libatiuni.” Nici despre acest vas nu auzisem din lucrarile pe care le-am consultat. Nu e considerat suficient de important ca sa fie mentionat. Soarele de andezit, misteriosul altar circular, isi arata ranile oblojite cu ciment: mai multe raze de piatra au fost distruse, intai din pricina furiei romanilor, apoi din pricina agapelor academicianului Daicoviciu. Mai sus, pe terasa a zecea, marele templu cu coloane de andezit pare surpat in propriile-i temelii: un camp de plinte imense, cu diametrul de peste doi metri, martore ale unei grandori apuse inainte de a rasari. Templul nu a mai ajuns sa fie terminat, din pricina razboaielor. “Romanii erau in general toleranti cu religia si zeii popoarelor pe care le cucereau. Totusi, la Sarmisegetuza, au distrus absolut totul in incinta sacra, cu o furie oarba. Nu au mai facut asa ceva decat cu templul din Ierusalim. Dacii erau atat de puternici, datorita religiei lor, datorita credintei in nemurire. Probabil, pentru romani, asta era calea cea mai sigura de a-i infrange: sa le distruga templele si altarele si sa le alunge zeii. Mai multe bucati din coloanele templelor au fost folosite de romani la refacerea zidului cetatii. Altele zac aruncate in vale, ca si multe alte fragmente din constructiile din incinta sacra. Nimeni nu se ingrijeste de ele, sa le aduca, sa le curete, sa le expuna intr-un muzeu. Sunt cu sutele. Nu au fost inventariate niciodata.” Sarmisegetuza imi pare un crai sfartecat, cu oasele imprastiate, doborat de un frate hain, venit sa-i fure imparatia. Cand va veni cineva sa-i aseze la loc toate franturile de trup, sa le stropeasca cu apa vie si sa sufle de trei ori asupra lor, Sarmisegetuza va reintra in timp, in istorie.

Palatul lui Decebal

Zidurile cetatii si incinta sacra reprezinta tot ce se poate vedea la Sarmisegetuza. Nu poti sa nu fii uimit cand citesti in putinele lucrari de specialitate ca regele dac nu avea un palat al lui. Ca in fapt, el isi conducea regatul de pe cal. Ca avea comori de aur si bijuterii fabuloase, dar dormea prin colibe sau direct pe pamant. Se afirma ca la Sarmisegetuza s-au descoperit doar ziduri si templele din zona sacra. S-a presupus ca e vorba doar de o cetate de refugiu, niste ziduri intre care se adunau oamenii la primejdie, si de un centru religios. Si totusi, daca acolo era doar un refugiu, unde era capitala? Caci o capitala grandioasa trebuie sa fi existat. “Pana in prezent, nu s-a sapat nici 10% din ceea ce inseamna Sarmisegetuza Regia. Arheologii sapa foarte putin si mereu in

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaBucati de coloane din temple, refolosite de romani la zidue din incinta

aceleasi locuri. E adevarat ca nu sunt fonduri si nici conditii normale pentru a face arheologie moderna. In ultimele campanii de sapaturi, au inceput sa sape pe terasa a Ix-a. S-au scos la iveala vestigiile unei cladiri civile, care pare unica intre descoperirile de pana acum. Unii arheologi spun, pe la colturi, ca acolo ar putea fi palatul lui Decebal. Dar nu pot sapa mai departe. Situl arheologic Sarmisegetuza este inclus in Parcul National Gradistea Muncelului-Cioclovina. Deasupra vestigiilor se afla fagi seculari. Fiind rezervatie, nu se poate taia nici o creanga, deci sapaturile nu pot continua. E un cerc vicios, o aberatie.”
La marginea terasei, se vad, intr-adevar, ramasitele unei cladiri civile. In vara aceasta, arheologii au descoperit acolo baza de andezit a unei coloane. Cu doi ani inainte, arheologii au scos mai multe pietre de calcar din aceasta constructie, care ulterior au fost acoperite cu pamant si date uitarii.
Dupa unele pareri, mai multe reprezentari de pe Columna lui Traian ar putea sugera existenta unui palat la Sarmisegetuza. Si bunul simt ne obliga sa gandim la fel. In acelasi timp, potrivit cu reprezentarile de pe controversatele placi de plumb de la Sinaia (considerate de unii falsuri, de altii copii dupa originale dacice pierdute sau chiar piese autentice, vechi de 2000 mii de ani), chiar in zona in care incepe sa se dezvaluie aceasta cladire, e figurat palatul lui Decebal. O cladire impresionanta, din piatra, cu scari monumentale, pe latura de rasarit. Undeva, in dreapta palatului, sunt cele doua temple patrulatere de pe terasa Xi. Grandiosul templu de pe terasa X nu figureaza in reprezentarile de la Sinaia, lucru firesc, caci templul nu a fost niciodata terminat. Deci, este foarte posibil ca arheologii sa fie la un pas de descoperirea palatului lui Decebal. Si totul se opreste aici, ca intr-o piesa de teatru absurd.
Simple coincidente?

Placile de la Sinaia

Intre placile de plumb de la Sinaia, una este cu adevarat deosebita: placa nr. 21, care infatiseaza planul cetatii Sarmisegetuza, in vremea regelui Burebista. Partizanii ideii de fals, care sustin ca aceste tablite sunt rodul unei minti bolnave, de pe la mijlocul secolului al Xix-lea, nu indraznesc sa se aplece cu temeinicie asupra acestui plan de cetate, ci sustin, incurcati, ca oricine putea sa faca o astfel de reprezentare. Totusi, la acea vreme, inca nici nu se banuia ce fel de vestigii ascunde Gradistea Muncelului. Traseul zidurilor era cunoscut doar vag, iar la existenta unei zone sacre nu se gandea inca nimeni. Abia dupa un veac s-a putut afirma ca acolo a fost capitala regilor daci, dupa ce s-au desfasurat cercetari arheologice sistematice.

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaPlaca de plumb. Cetatea dacica imprimata ar putea fi Sarmisegetuza

Si totusi, traseul actual al zidurilor nu corespunde cu cel din placa 21. Diferentele sunt destul de mari. Dar un arheolog priceput ar trebui sa recunoasca faptul ca tocmai aceste deosebiri fac din acea imagine o marturie vrednica de crezare. In imaginile de pe placa de plumb, exista un zid, inspre sud, care margineste un drum care leaga poarta de vest de cea de est. Acest drum, acoperit de o galerie, duce in afara incintei, la doua temple. In realitatea de pe teren, zidul de sud este departe de acest drum principal care strabate cetatea de la vest la est. Si e normal sa fie asa. Arheologii stiu foarte bine ca zidul dacic de sud a fost demontat integral de romani, laturile de vest si est au fost prelungite si s-a construit un nou zid, mult mai la vale. Astfel, suprafata pe care o inchideau zidurile a fost, practic, dublata. Traseul vechiului zid original de sud a fost descoperit de arheologi abia de cativa ani. Iata cum planul din placa 21 reproduce exact situatia reala din vremea lui Burebista, si nu pe cea actuala, cu modificarile facute de romani dupa cucerire. Mai e de adaugat ca, in vremea lui Burebista, intr-adevar, nu existau decat doua temple…
Urcam pe terasa I, in cel mai inalt punct al fortificatiei, unde ar fi trebuit sa fie, potrivit planului desenat pe una din placile de la Sinaia, vechea resedinta a lui Burebista, parasita mai tarziu de Decebal, in folosul marelui palat de piatra construit mai in vale. Pe placuta exista o locuinta modesta, un turn de lemn, cu alte patru turnuri mai mici, la colturi. Dar pe terasa I, cea mai inaltata, arheologii au sapat si nu au gasit nici un fel de vestigii. Au remarcat, in schimb, un lucru trist: ca straturile de pamant au fost ravasite in mod barbar, pana la carnea de piatra a stancii. Nu se mai poate reconstitui nimic. Daca va fi existat o cladire de lemn, pe care romanii au incendiat-o, nu se mai poate da de urma ei. “Aici au sapat multi cautatori de comori, mai ales intre 1802 si 1804, cand Gradistea Muncelului devenise un adevarat balci. Veneau oamenii cu sutele, din toate colturile imperiului. Au facut un rau cumplit arheologiei, ravasind straturile de pamant. Iar terasa I a fost prima ochita, deoarece era punctul cel mai inalt. Acum e prea tarziu sa se mai repare ceva. Cercetarea arheologica din zilele noastre este in mare suferinta din aceasta cauza.” Acolo, pe varful cetatii, intre gropile jefuitorilor de istorie, timpul o ia inapoi, cutremurat de atata nenoroc, subtiind prezentul pana la disparitie.

Cand Sarmisegetuza va incepe sa vorbeasca

Vladimir Brilinsky crede ca Sarmisegetuza e blestemata. Ca prea multe rele i se intampla de cand romanii au pus piciorul aici: zdrobita de cuceritori, jefuita de-a lungul timpului de cautatorii de aur, ignorata de autoritati, neglijata de arheologi, pangarita de

In raiul regilor daci: SarmisegetuzaAurora Petan

diverse secte de exaltati… Sprijinit in toiagul lui, asemenea unui Deceneu ce poarta povara a doua milenii de somn tulbure si de intunecate dureri, ghidul meu cade pe ganduri. Privindu-l, imi pare a fi sfetnicul de taina al unui ultim rege nestiut, care isi tot strange oastea, pentru a-i alunga pe dusmani. “Noi suntem dusmanii Sarmisegetuzei: ignoranta noastra, nepasarea noastra, interesele de tot felul.” Il intreb, profanand momentul, de ce merge atat de des la cetate: ce-l atrage, ce il cheama? Nu stie. Inca n-a aflat. Si, probabil ca nu e nimic de aflat. Stie doar ca trebuie sa mearga acolo. Cu fiecare om pe care il duce la cetate, raul adunat acolo scade. Le transmite tuturor dragostea sa pentru Sarmisegetuza: unii o primesc, altii nu. Dar iubirea lui este atat de mare, incat, incet-incet, imprastie ceturile si dezleaga blestemele.
M-am reintors la Sarmisegetuza dupa o luna, odata cu prima ninsoare. Nimic nu mai era la fel. N-am putut tulbura Valea Alba din somnul ei de nea, ci am mers de data aceasta pe Valea Godeanului, apoi prin padurea ninsa, pieptis, pana in incinta sacra. Cararea din padure serpuia nestiuta pe sub omat, ratacindu-i pe profani. Dupa un urcus purificator, am iesit la marginea poienii cu zei, sub hora rotitoare a fulgilor. Totul era alb, precum linistea ingerilor. Sanctuarele disparusera sub valul neinceput de zapada. Doar stalpii marelui calendar tasneau intunecati, intruchipand o padure de cruci fara brate. Mi-am tinut suflarea de teama sa nu gonesc clipa. Nu pot sa cred ca Sarmisegetuza este blestemata. Blestemele nu pot atinge raiul. Si mai cred ca umbrele care se preling pe obrazul cetatii sunt date de o piedica trecatoare in calea luminii: ignoranta noastra. Despre Sarmisegetuza stim atat de putine, poate pentru ca inca nu suntem pregatiti sa aflam. Intr-o buna zi, ne vom trezi din adormire si vom intelege ca acesta este un loc unic in lume. Vom intelege cat de saraca e lumea de doua mii de ani incoace, de cand noi ne-am dat uitarii istoria. Abia atunci, Sarmisegetuza va incepe sa ne vorbeasca.

Comoara lui Decebal

http://www.beta.trilulilu.ro/alonewolf/b313e02248f6cd

Blestemul comorii regelui Decebal

Aurul din Muntii Transilvaniei este, de buna seama, una dintre cele mai importante comori care au existat si vor mai exista vreodata pe teritoriul Romaniei. Aurul din Ardeal, fie ca este vorba de minereul aflat inca in subsol, in Muntii Apuseni, fie ca este vorba de comorile ascunse in cetatile dacice din Muntii Orastiei, reprezinta sufletul si misterul acestor locuri.

Legenda spune ca, inainte ca romanii sa desavarseasca cucerirea Daciei, Decebal a ascuns tot aurul si argintul dacilor in preajma capitalei sale de la Sarmizegetusa Regia, din Muntii Orastiei. Localnicii inca vorbesc despre faptul ca dacii au sapat o groapa imensa in albia unui rau pe care l-au deviat, ca au ingropat aici o cantitate imensa de aur si argint si ca, mai apoi, au repus raul in matca sa. Ei mai spun si ca aceasta comoara este insotita de un groaznic blestem, rostit de insusi Decebal, blestem care-i condamna la pieire pe cei care vor sa jefuiasca acea comoara.

Salvarea Romei

Izvoare istorice stravechi mentioneaza ca romanii au carat din Dacia cantitati impresionante de aur, care au salvat imperiul din criza financiara in care se afla. Cronicarii vorbesc despre 160 de tone de aur si 300 tone de argint ce au ajuns la Roma. Nu se stie insa daca tonele de metal pretios proveneau din tezaurul dacilor sau din minele pe care au inceput sa le sape chiar romanii in muntii Daciei. Cert este ca, in locuri precum Muntii Orastiei sau Apuseni, se vad si astazi cu prisosinta urmele aurului, atat in galeriile de mina romane, cat si in tezaurele descoperite de localnici sau venetici ce cauta de zor cu detectoarele de metale monede de aur ce dateaza de la inceputurile primului mileniu.

Poveste fara sfarsit

Cararile ce duc spre mareata capitala a Daciei, Sarmizegetusa Regia, din Muntii Orastiei, au fost si sunt batute de catre cautatori de aur. Va prezentam in continuare o cronologie a descoperirilor de tezaure dacice din aceasta parte de tara. Desigur, cea mai mare parte a acestor descoperiri uluitoare nu va fi niciodata cunoscuta insa, din documente compilate de catre Ministerul Culturii, din interviuri cu localnicii si din datele furnizate de politia romana sau de Interpol, se poate crea o imagine despre inepuizabila comoara a dacilor.

1540 – 1551. Conform raportului unui carturar al epocii, Wolfgang Lazius, niste tarani au gasit un tezaur de 40.000 de monede cu efigia regelui Lysimachos in apele raului Strei, in zona localitatii Santamaria Orlea, in apropiere de Hateg. Se pare ca acest tezaur a intrat in posesia cardinalului Giorgio Martinuzzi, prim cancelar al Transilvaniei. Mai apoi, o parte, aproximativ 10.000 de monede, a fost trimisa de catre generalul imperial Giovanni Castaldo la Viena, pentru a fi inclusa in colectia imperiala.

1802. La inceputul lui septembrie, conform unor documente oficiale ale Imperiului Austro-Ungar, doi baieti, unul dintre ei fiul serbului Arimie Popa din satul Valcelele, in timp ce erau cu porcii pe dealul cunoscut astazi sub numele Comarnicelul, din Orastioara de Sus, au gasit un tezaur de peste 500 de monede de aur de tip Lysimach.

Iunie 1803. Incepe o ancheta oficiala initiata de catre Paul Torok, judecatorul comitatului Hunedoara, in legatura cu descoperirea facuta in anul anterior de catre cei doi copii. De asemenea, tatal unuia dintre copii pleaca pe urmele descoperirii si gaseste, in zona Gradistea-Muncelu, un nou tezaur compus din 450 de monede de tip Koson. Vestea acestei descoperiri se intinde si, intr-un document al vremii se scrie: “Aproape toti locuitorii din zona au fugit pe coastele muntilor ca sa caute aur… Multimea era poate mai mare decat populatia a sase sate si toti cautau monede.”

Iulie 1803. Judecatorul Paul Torok scrie un document ce atesta, pentru prima data, importanta ruinelor de la Gradistea de Munte, indica necesitatea unei cercetari arheologice sistematice si propune instituirea unei paze militare pentru a-i impiedica pe tarani sa mai vaneze comori. In urma acestui raport, Bernand Aigler, un supraveghetor de mina si Iosif Bodoki, inspector fiscal din localitatea Sibisel, incep pe 21 iulie primele sapaturi sistematice in perimetrul anticelor ruine de la Sarmizegetusa Regia.

Primavara – vara 1804. In urma sapaturilor sistematice, se descopera un nou tezaur de 987 kosoni, pe langa Gradistea. Cu toate acestea, autoritatile imperiale nu sunt multumite de rezultatul sapaturilor si decid sa abandoneze finantarea sapaturilor sistematice. In schimb, decid sa-i lase pe cautatorii privati sa caute comorile. Acestia trebuie sa fie autorizati de catre institutia trezoreriei. Dupa acest moment nu exista documente care sa ateste alte descoperiri pana in anii de dupa 1990, cand s-a declansat noua goana dupa aur.

1996 – 1997. Se descopera la Orastioara de Sus, la aproximativ 300 de metri de casa lui Vasile Bodea, peste 300 de monede de aur de tip Koson. Dintre acestea, 41 au fost achizitionate de Muzeul Civilizatiei Dacice din Deva, 200 de catre Muzeul National de Istorie si aproximativ 100 de catre Banca Nationala. In aceeasi perioada insa, un individ din Orastie, cu care reporterii “Jurnalului National” au discutat de mai multe ori, a fost prins de catre INTERPOL, in Ungaria, cu 200 de kosoni asupra sa.

1999. Potrivit unor surse locale, 1999 a fost un an de foc pentru cautatorii de aur. In aprilie, un grup de cautatori ilegali, din care au facut parte si politisti locali, a dezgropat un colan de aur de doua kilograme, precum si cateva zeci de monede. In perioada mai – iunie, grupul a descoperit, in zona Varful Prisacii, nu mai putin de trei tezaure de aur, ce cantareau 48 de kilograme.

2004. Directoarea Muzeului Civilizatiei Dacice din Deva, Adriana Pescaru, ne-a declarat, in urma cu cateva zile, ca activitatea cautatorilor de aur nu a incetat nici in prezent. Doamna Pescaru a tras semnale de alarma cu privire la traficul cu aur dacic inca din 1996, dar situatia nu s-a remediat. “Cei care sunt acolo in zona sigur mai cauta. Anul trecut, in preajma Pastilor, am inteles ca s-au gasit monede Lysimach. Au sapat gropi imense” ne-a spus doamna Pescaru.

Bani dacici pe Internet

Tezaurele dacice, atat de ravnite de catre cautatorii de aur din Muntii Orastiei, sunt compuse, in principal, din monede de aur de tip Koson si Lysimach. Traficul intens cu aur dacic din ultimii ani a dus la scaderea valorii acestor monede. Astfel, daca in 1995 pe pietele numismatice internationale un koson era evaluat chiar si la 2.500 de dolari, in prezent, kosonii sunt oferiti chiar si pe Internet, pe e-bay, la preturi cuprinse intre 400 si 750 de dolari. In acelasi timp, un lysimach din Muntii Orastiei, care cantareste aproape 17 grame de aur, fata de 8 grame cat cantareste un koson, se vinde cu cel mult 900 de dolari. ( PAUL CRISTIAN RADU )

Mercenarii aurului

Cetatile dacice din Muntii Orastiei sunt lasate in voia sortii si a jefuitorilor de tezaure. Desi unic in Europa si in lume, complexul de fortarete din aceasta zona nu este ingrijit si nici macar protejat de catre statul roman.

Zidurile stravechi ale cetatilor sunt brazdate de inscriptii obscene si se darama pe zi ce trece. Mai mult, sanctuarele dacilor sunt rascolite si profanate zi si noapte de catre oameni manati de distrugatoarea febra a aurului. Indiferenta autoritatilor si prezenta in zona a mai multor grupuri cu intentii criminale a dus, in ultimii ani, la crearea unei situatii deosebit de grave. Cetatile dacilor sunt in pericol.

Ceausescu impotriva romanilor

“Prin anii ‘70, Ceausescu a hotarat sa restaureze Sarmizegetusa Regia. Urma sa fie o lucrare foarte mare, care urmarea reabilitarea acestei cetati. Trebuia sa fie facute consolidari si alte lucrari de anvergura. In acest scop, a fost trimis in zona Ilie Ceausescu si acesta, la o inspectie, si-a dat seama ca unele dintre zidurile din cetate sunt construite de catre romani, dupa cucerirea Daciei. Acest lucru i-a fost comunicat si lui Nicolae Ceausescu, care din acel moment nu a mai vrut sa auda despre reabilitarea Sarmizegetusei Regia. Lucrarile au fost abandonate, deoarece nu trebuia sa se stie ca asupritorii, cotropitorii romani au construit si ei la Sarmizegetusa Regia. Asta era pe atunci doctrina de partid. La Sarmizegetusa, capitala Daciei, nu trebuia sa fie romani !”, ne-a declarat reputatul arheolog prof. Vasile Boroneant.

Iata, asadar, modul absurd in care unul dintre cele mai de seama monumente de pe teritoriul Romaniei a cazut in dizgratie si a ramas in voia sortii. Din pacate, si in ziua de astazi, chiar daca romanii nu mai sunt considerati cotropitori, cetatile dacice au ramas in aceeasi stare deplorabila. Numai arheologii si jefuitorii de comori se aventureaza prin zona.

Oferte pe Internet

“Membrii echipei Global au scos din pamant mii de monede romane, grecesti si dacice din aur, argint si bronz, dar si inele de aur si argint. Am gasit si statuete ce-l infatiseaza pe Hercule.” Acest text este cules de pe unul dintre site-urile de Internet care promoveaza jefuirea cetatilor dacice din Muntii Orastiei. In schimbul sumei de 3.500 de dolari, compania americana “Global Discovery Network” organizeaza expeditii la cetatile dacice din Transilvania. Aceeasi companie mai afirma pe pagini de pe site ca amatorii de chilipiruri dacice “vor fi ghidati si asistati de catre profesori si lucratori de la muzee, vor fi adusi la cele mai productive mine, pesteri, locuri din Romania si vor putea sa duca acasa majoritatea, daca nu chiar toate, obiectele pe care le descopera”.

Organizatia “Global Discovery Network (GDN)” activeaza de multi ani si in Romania. Ea s-a aflat, de altfel, si in atentia Serviciului Roman de Informatii, in urma sesizarilor facute, in urma cu cativa ani, de catre arheologi romani. GDN nu si-a incetat insa activitatea, si-a modificat doar adresa de Internet si, conform informatiilor de care dispunem, incearca in prezent sa racoleze colaboratori romani pentru noi expeditii la fortaretele dacice. GDN mai organizeaza expeditii si in Peru, Mongolia sau alte locuri de mare interes din lume.

Cinci paznici la 10.000 de hectare

Grupurile foarte bine organizate de hoti ai aurului dacic nu intalnesc aproape nici o opreliste in calea lor. Adriana Pescaru, directoarea Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane din Deva, a facut multe demersuri pe langa autoritati pentru a se asigura paza zonei. “Am cerut sa fie infiintata un fel de politie montana care sa pazeasca siturile. Deocamdata, avem doar cinci paznici, doi la Sarmizegetusa Regia si cate unul la Costesti, Blidaru si Piatra Rosie. Acestia trebuie sa acopere o arie de aproximativ 10.000 de hectare si se ocupa si de intretinerea siturilor. Ei cosesc iarba si fac si alte munci de intretinere. Mai exista si un serviciu in cadrul politiei judetene, doi ofiteri tineri care se ocupa de problemele de patrimoniu. Am inteles ca au primit acum un ARO si astfel se vor putea deplasa prin zona”, ne-a spus Adriana Pescaru.

Aceste “forte” se confrunta cu retele foarte bine organizate care se intind din Romania pana in Europa de Vest sau chiar peste Ocean. Aceste retele dispun de bani foarte multi, de masini performante de teren si de tehnologii de ultima ora, permitandu-si astfel sa le rada in nas putinilor oameni care se intereseaza de soarta tezaurelor dacice.

Cu detectorul la “cumparaturi”

Cautatorii de comori dacice nu se ghideaza dupa focuri umblatoare pentru a gasi comori, ci, pragmatici, folosesc detectoare de metale performante. Exista o piata destul de dezvoltata in Romania pentru aceste detectoare de metale, ce se vand, prin mica publicitate, la preturi cuprinse intre 900 si cateva zeci de mii de dolari. Mai mult, in zona Orastiei, aceste detectoare se si inchiriaza cu ziua, la preturi negociabile. “Cautatul aurului cu detectorul este un sport local. Detectoare dintre cele mai performante, care patrund la adancimi apreciabile si indica si tipul de metal, sunt aduse din Vest si cumparate sau inchiriate pe bani grei in zona. Este o investitie sigura”, ne-a declarat un localnic din Costesti.

Si el, dar si multi alti oameni din zona spun ca in filierele de traficanti sunt implicati atat localnici, care nu pot rezista tentatiei, cat si politisti si vamesi. Poate asa se explica si faptul ca, de prin 2000, nu a mai fost prins nici un cautator de aur in zona. “De prin 2000-2001 nu a mai fost prins nimeni. Nu mai stiu de nici o captura. Cu toate acestea, in zona, am vazut sapaturi imense”, ne-a spus si Adriana Pescaru. Aceasta situatie, precum si faptul ca pe pietele internationale apar tot mai multe monede ce provin din Muntii Orastiei arata ca jaful continua.

Inceputurile goanei dupa aur

Semnalul de inceput al goanei moderne dupa aurul dacic a fost dat in 1996. Spicuim in continuare cateva randuri din prima nota oficiala, semnata de catre directoarea Muzeului din Deva. “La inceputul lunii august 1996, la Muzeul din Deva s-a prezentat dna primar de la comuna Beriu, sotia maiorului Mota de la Politia Municipiului Orastie, pentru a se interesa de valoarea unor monede din aur, vechi, de pe vremea dacilor. Contactul l-a avut cu specialistul muzeului, doamna Olivia Palamarin. Discutia s-a facut pe baza unei monede pe care o avea asupra ei. Doamna Mota dorea sa vanda cateva, si anume sase bucati, cu care a venit ulterior, impreuna cu varul sau, Liviu Pricajan, din Orastie, sotia acestuia si copilul. Dupa ce au fost vazute si li s-a spus ca valoreaza circa un milion bucata, au declarat ca au 41 de bucati si vor sa le vanda. Intrebati de unde le au, dl Pricajan a spus ca le are de la socrul sau de la Luncani, care decedase “. Mai apoi, conform aceleiasi note, Adriana Pescaru s-a intalnit chiar si cu maiorul Mota care i-a spus ca stie pe cineva care a vandut deja doua kilograme de aur Bancii Nationale si ca, acel cineva, ar dori sa vanda si Muzeului. In realitate, BNR achizitionase doar 200 de monede. “Dupa aceste aparitii de moneda, au inceput sa fie prezenti tot mai multi cautatori de comori in zona cetatilor dacice. Nota dnei Pescaru mentioneaza intre acesti cautatori si un politist si chiar si un lucrator al SRI. Ulterior, alte informari facute de catre muzeele din zona sau de catre lucratorii Ocolului Silvic, vorbesc si despre prezenta unor cetateni rusi si moldoveni care, inarmati cu detectoare si imbarcati in masini de teren puternice, cauta aurul Daciei. ( PAUL CRISTIAN RADU)

In 1543, in albia Streiului au fost descoperiti peste 400.000 de galbeni de aur cu efigia lui Lysimach. Pe la 1800, un copil de taran a gasit 264 de monede de aur in Dealul Aninesului, iar in 1804, un preot din Vilcele a descoperit la radacina unui fag, 400 de monede dacice de tip “Koson” si seria a continuat. Toate acestea se intimplau dupa ce Traian luase din Dacia 165 tone de aur si 330 tone de argint. Dar tezaurul dacic era estimat la 1000 de tone, ceea ce inseamna ca o mare parte a sa inca mai sta ascunsa in vreo pestera. Legenda este intretinuta prin cite o descoperire intimplatoare. Este ca si cum ai scormoni in jarul comorilor.
Numai ca aceasta lume fascinanta a comorilor este una secreta, plina de suspiciuni si superstitii. Se spune ca aceste comori nu sint destinate oricui, fiind “sorocite” anumitor oameni, carora li se dezvaluie fara a fi cautate.

sursa: http://www.dafinoiu.ro/marian/legende.htm

8 comentarii leave one →
  1. cristi permalink
    15/12/2013 21:42

    bai oameni buni am si eu o hartie cu o informatie, de 100 si ceva de ani. dar nu stiu ce sa mai cred cu chestiile astea cu comorile??? hartia e scrisa cu grafit pe o coala ff veche, stiu cateva locuri mentionate,in ea, da nu am fost niciodata sa caut locul.

    • dennis permalink
      03/03/2014 01:04

      sunt interesat de acea hartie…

      • ramon permalink
        05/03/2014 17:47

        super tare…e suficient sa spui ca ai o harta si imediat te cauta lumea….

    • dennis permalink
      03/03/2014 01:05

      facebook -ul meu Dennis Rry … cauta ma!!!

    • Johne783 permalink
      16/09/2014 22:19

      on the other hand, you could find inexpensive features allow me to explain allow a topline model and you desire to create quilts just for your special Hermes Evelyne travelling bag include. kkagfebfdadf

  2. witch king permalink
    18/01/2014 15:10

    Un articol foarte foarte bun !

  3. cristi permalink
    06/03/2014 09:31

    oricum nu dau hartia la nimeni\\\\ cred ca la vara merg sa vad ce noroc oi avea. PS. este vorba de baia de fier,,, polovragi,

    • marius permalink
      23/04/2014 19:19

      mare atentie la polovragi si in pestera si la cetate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: